Președintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, în această seară, că se așteaptă la orice din partea USL, chiar să fie chemat în fața Parlamentului dacă referendumul este invalidat pentru a i se spune că este demis.
„În hotărârea Parlamentului de organizare a referendumului se spune că dacă nu se validează de Curtea Constituțională, Parlamentul va stabili calea de urmat. Această hotărâre ascundea riscul nevalidării referendumului, dar această hotărâre a mutat de la Curtea Constituțională calea de urmat. Ei ar gândi să facă un nou referendum până iese. La ei mă pot aștepta la orice, să mă cheme în fața Parlamentului să spună: te-am demis”, a declarat președintele Traian Băsescu la B1TV.
Potrivit acestuia, hotărârea Parlamentului este neconstituțională și trebuie atacată la Curtea Constituțională. El a spus că acest lucru se poate face după ce Curții îi sunt redate puterile dinaintea suspendării sale.
Traian Băsescu spune că partenerii europeni le-au dat o lecție celor de la USL.
„Și-au luat așa o papară pe extern pentru nerespectarea statului de drept. Nu mai garantez ce fac dacă referendumul este invalidat, dar le-am spus tuturor când am văzut hotărârea Parlamentului >”
Citește și Băsescu: „Eu când i-am zis Dottore lui Ponta m-am referit la doctorul din commedia dell’arte, care se pricepea la tot și era prost de dădea în gropi”
Citește și EXCLUSIV. VOT PÂNĂ LA ORA 10 NOAPTEA. Crin Antonescu: „Am promulgat Legea referendumului”. LIVE
Citește și GÂNDUL LIVE. Ponta: Nu putem schimba sistemul electoral, va fi același ca în 2008. Din păcate, vor intra în Parlament și cei de pe locul doi, trei. EXCLUSIV